Ogar Afgan
Temperamentul este demn si distant , inspirand o anumita cruzime infocata. O expresie orientala spune ca afganul se uita la tine dar si prin tine. Este un caine cu o personalitate puternica, incapatanat, egoist, cu o precizie destul de mica in executarea unor exercitii de dresaj , totusi se pare ca rasa raspunde destul de bine dresajului de supunere.
Personalitate
Temperamentul este demn si distant , inspirand o anumita cruzime infocata. O expresie orientala spune ca afganul se uita la tine dar si prin tine. Este un caine cu o personalitate puternica, incapatanat, egoist, cu o precizie destul de mica in executarea unor exercitii de dresaj , totusi se pare ca rasa raspunde destul de bine dresajului de supunere.
Relatiile cu familia si casa
Afganii sunt crescuti acum si ca animale de companie, dar, daca apare un copil in familie, este bine ca, atat copilul cat si cainele sa fie invatati sa se respecte reciproc si sa se poarte unul cu altul. Sunt animale foarte sensibile, orgolioase, posesive, avand din instinct, reflexe foarte rapide. Sunt de asemenea foarte calmi, rabdatori si poseda un mare bun simt. Cand un afgan se plictiseste de atentia care i se acorda, se va retrage pur si simplu intr-un colt linistit, departe de multime , si va trage un pui de somn.
Dresajul
Ogarii afgani sunt foarte greu de dresat, pentru ca sunt foarte independenti si egoisti. Dar a fi independenti a fost o necesitate la o rasa de caini creata pentru a vana feline mari. Afganii pot fugi aproape pe orice teren, oricat de accidentat ar fi, si de aceea erau de multe ori lasati sa se descurce singuri la vanatoarea pe terenuri foarte accidentate. Desi afganul este destul de inteligent si mai ales foarte viclean, el foloseste aceste calitati numai in folosul lui personal. Smecheria este a-ti face propriul afgan sa creada ca ceea ce doresti sa obtii de la el este chiar ideea lui, apoi sa il lauzi pentru istetimea lui. Afganii nu se preteaza la metodele de dresaj aspre, iar daca este tratat brutal, pur si simplu va refuza pentru totdeauna sa mai faca exercitiul care i s-a ceru. Afganii pot fi surzi, selectiv, daca li se cere sa faca ceva ce ei considera ca este sub demnitatea lor. Dar pot fi uimitor de creativi cand li se cere supunere.
Aspecte particulare
Longevitatea afganilor este mare, pentru un caine de talie mare. Ei traiesc in mod obisnuit 12-14 ani, desi s-au semnalat si exemplare de 18 ani. Trebuia avuta o mare grija in privinta exercitiului fizic zilnic necesar unui afgan. Daca acest caine va sta prea mult in casa, pe fotoliu, uitandu-se la televizor, se va plictisi groaznic, si un ogar afgan plictisit e mai rau decat o pisica. El poate crea daune inimaginabile locuintei dumneavoastra. Va deschide sifonierele si va tari afara toata lenjeria, va roade mobila, se va urca pe masa din camera de zi, incercand sa ajunga poate la o fereastra. De aceea este recomandat ca acest caine sa petreaca o parte din zi afara, intr-o curte , intr-un tarc, daca nu exista timp pentru a fi plimbat in parc. Un alt aspect particular legat de aceasta rasa este ingrijirea robei. Toaleta trebuie sa se faca saptamanal, aceasta incluzand imbaiere si periaj, altfel, blana lor se va transforma intr-o masa incalcita. Blana de adult se va dezvolta in jurul varstei de 1 an, pana atunci, au blana de pui, care este mai scurta si pufoasa. Daca blana nu este ingrijita corespunzator, cainii vor deveni susceptibili la infestatiile cu paraziti, pot dezvolta abcese cutanate, boli de piele, micoze.
Boli si afectiuni curente
Afganii sunt mai rezistenti la boli decat alte rase, dar si in cazul lor poate apare displazia de sold, cataracta juvenila ,hipotiroidismul sau anumite deficiente enzimatice, ca defecte genetice.

Pekinez
Pekinezul este un caine ce are nevoie de o ingrijire zilnica a blanii sale lungi si duble, prin pieptanare si periere pentru a preveni incurcarea acesteia. Asa cum il descrie legenda, Pekinezul este rezultatul imperecherii unui saguin cu un leu. In ciuda acestui mit fantastic, Pekinezul este cunoscut datorita blanii sale lungi, curgatoare, dandu-i un aer de caine curajos, indraznet si stapan pe sine.
Istoricul si originea
Pekinezul, de asemenea cunoscut ca si cainele-leu, a fost considerat caine sacru in China pe perioada Dinastiei Tang. Mitul chinezesc sustine ca un leu s-a indragostit de o femela de saguin. Datorita dragostei sale puternice, leul a cerut zeilor sa-i reduca dimensiunile si sa-i permita sa poata trai fericit cu iubita sa, femela de saguin. Cerinta sa a fost indeplinita, iar rezultatul imperecherii lor a fost Pekinezul.
O alta legenda chinezeasca considera ca Pekinezii erau intruparile pamantene ale legendarului Foo Dog care alunga spiritele rele, astfel acestia fiind venerati ca semi-zei de catre chinezi. Oamenii de rand trebuiau sa se inchine acestor caini; erai pedepsit cu moartea daca ai fi furat vreun Pekinez, iar cand un imparat murea, Pekinezul sau era sacrificat in ideea sa-si insoteasca stapanul si sa-i ofere protectie in viata de apoi.
Mult mai sigur, Pekinezul este rezultatul incrucisarilor diferitelor tipuri de caini originari din China. De-a lungul anilor, Pekinezul a avut cateva denumiri dragalase. El a fost numit cainele-leu datorita blanii sale lungi, flocoase si pufoase, precum si cainele-soare datorita coloritului auriu-rosu. Si in final, pekinezul a fost, de asemenea, numit cainele-maneca datorita faptului ca era purtat de catre altetele imperiale pe bratele acoperite de niste maneci voluminoase.
Anterior invaziei britanice a Palatului Imperial in 1860, Pekinezul este cunoscut si agreat doar in palatele regale. Pekinezii erau atat de indragiti incat oricine ar fi indraznit sa exporte din China prin contrabanda vre-un caine, isi risca propria viata.
In timpul acestei invazii, garzile imperiale au ordonat uciderea Pekinezilor pentru a evita caderea acestora in mainile strainilor, dar, totusi, britanicii au reusit sa gaseasca cinci pekinezi in apartamentul matusii Imparatului Chinei. Acesti caini au fost adusi in Anglia si oferiti reginei Victoria (care i-a denumit "ty"), in acest mod introducandu-se acest caine special in intreaga lume. Din aceste prada de razboi se presupune ca se trage Pekinezul modern.
In 1893, Pekinezul a fost prezentat intr-o expozitie pentru prima data in Anglia. Curand, Pekinezul a cucerit preferintele americanilor si in 1906 rasa a fost admisa in American Kennel Club.
Rasa este recunoscuta de urmatoarele organizatii internationale: FCI, AKC, UKC, KCGB, CKC, ANKC, NKC, NZKC, PCA, APRI, ACR.
Aspectul exterior si marimile
Capul Pekinezului este mare, iar fata este lata cu un bot cutat, negru si cu urechi de forma inimii, purtate lasat. Ochii acestui caine sunt mari, proeminenti, oarecum iesiti din orbite, de culoare, in general, inchisa. Cand gura este inchisa nu trebuie sa se intrevada dintii sau limba. Gatul este scurt si gros. Corpul este alcatuit dintr-o osatura puternica si bine-legata.
Pekinezii se gasesc intr-o multitudine de varietati de culoare, incluzand crem, alb, roscat, rosu, negru, precum si negru sau rosu cu alb. Pekinezul prezinta o blana lunga ce formeaza o coama bogata la nivelul capului si gatului si niste zulufi sub forma unor pene la nivelul urechilor, picioarelor, cozii si degetelor. Pigmentul negru este esential la nivelul nasului, buzelor si a marginii libere a pleoapelor. Datorita picioarelor scurte si robuste, acesti caini prezinta un mers caracteristic, usor impleticit.
Inaltimea este de 30-45 cm, iar greutatea de 3,6-4,5 kg. Orice Pekinez sub 3 kg este denumit pechinez de maneca. Este cel mai mic caine al familiei pekinezilor si cea mai populara marime in timpul dezvoltarii rasei in China. Orice Pekinez cu greutate intre 2,7-3,6 kg este considerat un mini Pekinez.
Personalitatea
Pekinezul este un caine devotat si curajos pana la nesabuinta, dar poate fi usor independent si incapatanat. Nu ii place sa i se impuna ceea ce sa faca, dar devine foarte atasat de unul dintre membrii familiei pe care il asculta orbeste.
In ciuda faptului ca are tendinta de a fi capos, Pekinezul este un caine sensibil, afectuos si un membru indragit al familiei sale, dar intotdeauna va fi rezervat in ceea ce priveste strainii. Sunt caini foarte iubitoari, iubire ce poate ajunge pana la accese de gelozie. Au tendinta de a latra mult, fapt ce ii face buni caini de paza. Nu este recomandat familiilor cu copii mici care sunt prea dificili.
Relatiile cu familia si casa
Pekinezii se adapteaza foarte usor vietii intr-un apartament, fiind caini relativ inactivi in casa, nenecesitand un spatiu verde, respectiv, o curte pentru joaca. Pekinezii au o inteligenta "ascutita" si sunt companioni loiali. Sunt caini excelenti de paza si isi gasesc locul usor in viata de familie. Pekinezul poate deveni incapatanat, capricios daca nu este educat din timp, fapt ce i-a adus reputatia de caine tafnos, irascibil.
Dresajul
Pekinezul nu este una dintre rasele cel mai usor de dresat, dar in urma unor lectii de dresaj de supunere, de ascultare, el poate deveni un membru adorabil al familiei, menit sa-si petreaca restul vietii lancezind in poala stapanului sau. Trebuie obisnuit de mici cu zgarda si lesa. Pentru cei mai neastamparati caini se preteaza mai degraba purtarea acestora intr-un ham atasat de o lesa retractabila. Acest caine poate fi dificil de educat sa nu faca mizerie.
Aspecte particulare
Pekinezul este un caine ce nu tolereaza usor caldurile excesive, vremea umeda datorita botului sau scurt si robei sale extrem de lungi. Ingrijirea zilnica a parului, prin periere si pieptanare este necesara pentru prevenirea aparitiei caltilor si a nodurilor. O atentie deosebita trebuie acordata parului de pe membrele posterioare, care poate deveni des si se poate incurca usor. Verificarea parului destul de bogat dintre degete este necesara pentru sesizarea eventualilor corpi straini (scaieti, ariste, etc.) care s-ar putea infige in aceasta regiuni, determinand leziuni mai mult sau mai putin severe. Fata si ochii necesita o toaletare regulata pentru a preveni acumularea in exces a secretiilor si aparitia dermatitei faciale (hipercheratoza faciala). Pekinezii hraniti excesiv sunt predispusi la supraponderabilitate sau obezitate.
Boli si afectiuni curente
Pekinezii racesc foarte usor si sunt predispusi la hernie de disc si luxatie a patelei. Ei nu scapa nici de problemele respiratorii si cardiace.
Urolitiaza este o tulburare care afecteaza tractul urinar avand ca rezultat formarea pietrelor la nivelul vezicii urinare.
Cataracta determina o pierdere a transparentei normale a cristalinului. Afectiunea se poate produce la unul sau la ambii ochi si poate conduce la orbirea cainelui.
Entropionul este o afectiune a pleoapelor ce implica rasucirea spre interior a marginii libere a acestora. Genele de la nivelul marginii libere a pleoapelor irita suprafata globului ocular, putand duce la probleme mult mai grave.
Trichiazisul este o afectiune care consta in cresterea anormala a genelor si devierea lor spre cornee, producand iritatii si uneori ulcere corneene.
Keratoconjunctivita sicca este o tulburare a ochiului care apare atunci cand exista o productie diminuata de lacrimi.
Discopatia intervertebrala este o boala care afecteaza discurile intervertebrale determinand aparitia durerii, dificultati in mers si in cele din urma paralizia cainelui.
Criptorhidismul este o tulburare manifestata prin lipsa migrarii unuia sau a ambelor testicule in scrot.
In completare, Pekinezul este predispus la distocii, dwarfism (acondroplazie, tulburare genetica de dezvoltare a oaselor), hipercheratoza faciala (formarea de pliuri la nivelul pielii fetei), hidrocefalie si tumori ale celulelor Sertoli.
Pekinezul are o durata medie de viata de 13-15 ani

Dalmatian
Usor de recunoscut dupa blana sa alba cu pete negre, Dalmatianul este un caine de paza bun si un protector nativ. Numit, de asemenea, Carriage Dog (cainele de transportor), Dalmatianul are o lunga istorie in acompanierea stapanilor lui in carele de lupta, trasuri si chiar in masinile de pompieri.
Istoricul si originea
Istoricul dalmatianului este incert. Expertii se contrazic cu privire la tara de origine a acestei rase. Dalmatia, o provincie din Yugoslavia si candva a Austriei, si-a revendicat originea dalmatienilor. Cu toate acestea, Franta, India, Grecia si alte cateva state au facut acelasi lucru. Gravuri provenite din Grecia Antica reprezentau un caine atletic alergand in spatele carelor de lupta. Dalmatianul insotea diligentele de transport oferindu-le protectia fata de atacurile banditilor. Miezul noptii ii prindea dormind langa cai, in grajduri pazindu-i bunurile stapanului. De-a lungul timpului, dalmatianul a fost utilizat ca si caine-pompier, caine de circ, in misiunile de cautare si salvare, precum si pentru vanatoare si recuperare. Recent, acest „interpret" patat a castigat popularitate ca una dintre rasele favorite ale Hollywood-ului. American Kennel Club a recunoscut dalmatianul, pentru prima data, in 1888, ca membrul al grupei non-sporting (de agrement).
Aspectul exterior si dimensiunile
Dalmatianul este un caine de talie medie, cu un corp musculos si parul neted. Expresia fetei exprima inteligenta si loialitate. Rasa are o blana scurta si deasa, compacta, bine atasata de corp. Petele sunt negre sau maro, rotunde. Ele incep sa apara in jurul varstei de 2 saptamani. Fruntea este lata. Urechile sunt triunghiulare si pendulante, varful lor ajungand pana la jumatatea obrazului. Dalmatianul are ochii albastri sau caprui. Combinatiile acestor culori sunt acceptate. Nasul trebuie sa fie de aceeasi culoare cu a petelor.
Inaltimea la greaban este de 50-60 cm la mascul si de 50-55 cm la femela, iar greutatea situandu-se la ambele sexe in jurul a 25 kg.
Personalitatea
Dalmatianul este un caine activ, energic, bine cunoscut pentru caracterul sau protector exacerbat. Desi nu este renumit ca si caine care latra excesiv, Dalmatianul isi avertizeaza proprietarul vocal cand se apropie strainii. Rasa este, in general, dornica sa va faca pe plac, desi nu este foarte prietenoasa cu persoanele pe care nu le cunoaste si in care nu are incredere.
Relatiile cu familia si casa
Aceasta rasa este intr-adevar un animal de companie adresat familiei. Se inteleg bine cu copii si alte animalute de casa, mai ales daca sunt crescuti cu acestea de mici. Aceasta rasa adora sa faca miscare si sa se mentina activa, indragind plimbarile lungi sau alergatul. Unii proprietari relateaza ca dalmatienii lor sunt foarte curajosi si le place sa exploreze.
Dresajul
Dalmatianul este un caine inteligent, care invata rapid. Ei au fost antrenati cu succes pentru recuperarea, salvarea, efectuarea de trucuri in cadrul spectacolelor de circ si ca si caine insotitor al trasurilor. Dalmatienii va vor asigura o protectie excelenta. Ei sunt considerati ca fiind usor de dresat.
Aspecte particulare
Dalmatienii naparlesc. Parul lor scurt, alb este usor de sesizat pe imbracaminte sau pe mobilier. Periindu-va dalmatianul o data sau de doua ori pe saptamana, va asigurati ca parul mort este inlaturat. Dalmatienii pot avea o piele „crustoasa", aparand matreata in timpul lunilor de iarna cand umiditatea este scazuta.
Urechile dalmatienilor sunt foarte subtiri, beneficiind de o vascularizatie saraca in comparatie cu restul corpului. Din acest motiv, se pot produce degeraturi ale urechilor, daca animalutul dumneavoastra este lasat prea mult afara in zilele geroase.
Boli si afectiuni curente
Torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata cainelui asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia. Displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat durerea, schiopatura si artrita consecutiva.
Entropionul este o afectiune a pleoapelor ce implica rasucirea spre interior a marginii libere a acestora. Genele de la nivelul marginii libere a pleoapelor irita suprafata globului ocular, putand duce la probleme mult mai grave.
Glaucomul este o afectiune grava si dureroasa care determina cresterea presiunii intraoculare. Poate conduce la orbire daca nu este tratat la timp.
Urolitiaza este o tulburare care afecteaza tractul urinar al cainelui, avand ca rezultat formarea pietrelor la nivelul vezicii urinare. Dalmatienii sunt, in mod particular, susceptibili urolitiazei cu urati.
Polineuropatia este o degenerare a nervilor care poate determina o stare de slabiciune la nivelul tuturor membrelor si imposibilitatea animalului de a se deplasa. Afectiunea apare, in general, in jurul varstei de 1-1 ½ ani.
Districhiasis-ul reprezinta o tulburare de crestere a genelor pe marginea libera a pleoapelor. Ele cresc spre interiorul ochiului, in loc sa creasca inspre exterior. Genele situate anormal freaca suprafata ochiului (corneea), cauzand iritatii.
In plus, dalmatienii sunt predispusi atopiei, dermatitelor, demodicozei si surditatii.
Durata medie de viata a Dalmatianului este de 10-13 ani.

Pudel
De secole, pudelul a fost una dintre cele mai populare rase de caini, in intreaga lume si un simbol al elegantei si al luxului opulent. Pudelul este asociat cu Franta, dar multe tari si-au cerut drepturile asupra apartenentei rasei. Disponibil in trei varietati de talie si in culori diverse, exista un pudel pentru toate gusturile.
Istoricul si originea cainelui pudel
Picturi reprezentand caini pudel dateaza inca din secolul al XIII-lea. Tara de origine exacta nu este cunoscuta, dar multe persoane considera ca rasa s-ar putea sa provina din Germania. Numele "poodle" provine de la cuvantul nemtesc "pudeln" care se traduce "a se arunca in apa"; utilitatea initiala a rasei era de caine recuperator din apa. Imediat dupa desavarsirea sa in Germania, pudelul a devenit rapid foarte popular in Franta, fiind cunoscut sub numele de Caniche sau cainele-rata. Rasa a fost considerata cainele lor national.
Pudelul se gaseste in trei varietati: standard, pitic si de jucarie; cu toate acestea, singura diferenta este talia. Pudelii standard si pitici sunt incadrati in grupa non-sporting, iar pudelii de jucarie in grupa cainilor de agrement, grupe desemnate de American Kennel Club. Pudelul standard este cel mai vechi dintre cele trei varietati si a fost initial utilizat la recuperarea ratelor din apa. La scurt timp au fost create si celelalte varietati. Pudelul de jucarie, cea mai mica varietate, a fost bine definitivat ca rasa in Anglia in secolul al XVIII-lea, fiind utilizat in spectacolele de circ si in cele organizate in aer liber ca si caine-dansator. Pudelii pitici si de jucarie au fost, de asemenea, folositi la vanatoare.
Aspectul exterior si dimensiunile
Desi se gasesc in diferite varietati de talie, conformatia si constitutia rasei sunt aceleasi. Pudelul are un cap lung, cu un bot alungit, lat si urechi late si pendulante. Pieptul este adanc, iar coada este prinsa sus. In general, coada le este amputata la o varsta frageda.
Blana pudelului este ondulata, carliontata si deasa cu o textura lanoasa, fina care necesita o ingrijire zilnica. Exista patru tipuri de tunsori si frezuri la pudeli. Cea mai frecventa tunsoare este tunsoarea pentru "catelus" (puppy cut), care se poate realiza la toate categoriile de varsta. O alta tunsoare este cea "sportiva" pentru cainii pudelii activi. Pentru expozitiile canine, tunsorile "english saddle" sau "continentala" sunt, in general, executate.
Inaltimea si greutatea corporala difera in functie de varietatea de talie. Astfel, cainele pudel pudelul standard prezinta o inaltime la nivelul greabanului de 38 cm si chiar mai inalt si o greutate corporala intre 20-32 kg. Pudelul pitic are o inaltime de 28-38 cm si o greutate de 7-8 kg, iar toy pudelul pana la 25 cm inaltime si 3-5 kg.
Personalitatea
Pudelul este un caine agreabil, care adora sa acompaniat. Uraste sa fie singur si prefera compania omului, decat a altor caini. Rasa, de asemenea, detesta sa fie ignorata si nu-i place sa fie considerat sau tratat ca "un simplu caine.
Relatiile cu familia cu casa
In ciuda faptului ca sunt excelenti caini "de apa", pudelii, de asemenea, pot fi protectori si companioni ai familiei la fel de buni. Sunt caini de companie excelenti pentru copii, cat si pentru adolescenti, putandu-se adapta diferitelor mediilor de viata.
Dresajul
Pudelul este un caine inotator excelent, descurcandu-se bine si pe teren. Cainele este foarte inteligenta si este considerat de multi ca fiind cel mai inteligent caine dintre toate rasele. Ei invata repede si de buna voie, desi, unele exemplare au tendinta de a se distra multumindu-si stapanii prin efectuarea de trucuri in loc sa invete comenzile. Pudelii au fost antrenati cu succes pentru a fi supusi, pentru a vana si chiar pentru a deveni caini de paza.
Aspecte particulare
Blana pudelilor necesita o ingrijire zilnica. Inteligenta nativa a acestui caine determina la unele exemplare dezvoltarea unor comportamente distructive daca sunt lasati singuri pentru perioade lungi de timp.
Boli si afectiuni curente
Torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata cainelui, asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia. Displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat durerea, schiopatura si artrita consecutiva. Degenerarea retiniana progresiva este o afectiune care determina degenerarea celulelor nervoase de la nivelul retinei. Boala, de obicei, debuteaza la cainii in varsta si poate duce la orbire. Epilepsia este o afectiune a sistemului nervos care se dezvolta intre varsta de 2-5 ani. Cataracta determina o pierdere a transparentei normale a cristalinului. Afectiunea se poate produce la unul sau la ambii ochi si poate conduce la orbirea animalului. Hiperadrenocorticismul este o tulburare ce afecteaza glandele adrenale. Cand functioneaza in exces (exagerat), glandele adrenale secreta o cantitate exagerata de cortizol, producand imbolnavirea. Glaucomul este o afectiune grava si dureroasa care determina cresterea presiunii intraoculare. Poate conduce la orbire daca nu este tratat la timp. Discopatia intervertebrala este o tulburare care afecteaza discurile intervertebrale determinand aparitia durerii, dificultati in mers si posibilitatea instituirii paraliziei.
Pudelii sunt, de asemenea, predispusi la caderea parului (alopecie), infectii ale urechilor, urolitiaza vezicala (producerea de pietricele in vezica urinara), alergii, criptorhidism si surditate. Durata medie de viata a pudelilor standard este de 14-16 ani, in timp ce cea a pudelilor pitici si a celor de jucarie este de 15-18 ani

Chow Chow
Chow Chow-ul este un caine de talie medie cu o descendenta foarte veche. Originar din China, Chow Chow-ul este usor de recunoscut datorita aspectului pufos, limbii negre si fetei usor cutate. Foarte devotat familiei sale, Chow Chow-ul nu este extrem de prietenos cu strainii.
Istoricul si originea
Chow Chow-ul este un caine de talie medie cu o descendenta foarte veche. Originar din China, Chow Chow-ul este usor de recunoscut datorita aspectului pufos, limbii negre si fetei usor cutate. Foarte devotat familiei sale, Chow Chow-ul nu este extrem de prietenos cu strainii. Chow Chow-ul este una dintre cele mai vechi rase recunoscute de caini din lume.
Cainii din aceasta rasa, se pare ca ar fi originari din Mongolia, Siberia sau Nordul Chinei. Pe baza unor cercetari vaste, se crede ca Chow Chow-ul ar exista din timpul dinastiei Han, din jurul anului 150 i.Hr.
Traducerea cuvantului "chow" este, de asemenea, controversata. Exista in prezent doua teorii. Prima teorie asociaza numele acestei rase cu industria navala. Navele care calatoreau din Extremul Orient catre Europa trebuiau sa declare ceea ce transportau. Majoritatea navelor transportau diferite articole si pentru a le inlesni munca expediatorilor, termenul "chow-chow" sau "bric-a-bric" era utilizat pentru a desemna intreaga incarcatura. Cand acesti caini au devenit parte a marfii transportate de vase, numele s-a mentinut. Cealalta teorie nu este la fel de agreata. Unii sunt de parere ca numele "chow" este un slang (argou) cantonez/american pentru mancare si se refera la utilizarea nefericita a acestei rase in gastronomie.
Altii contesta ca aceasta rasa ar fi fost utilizata in acest mod si considera ca s-a produs o confuzie intre Chow Chow si o rasa de caini similari ca aspect cu acesta, care era, in realitate, utilizata ca sursa de hrana.
Chiar daca Chow Chow-ul este originar din Nordul Chinei, majoritatea cainilor au fost descoperiti in regiunea Canton (oras si port) din sudul Chinei, unde era denumit "cainele cu gura neagra" datorita limbii sale albastru-neagra, caracteristica. Rasa era atat de populara incat o singura canisa gazduia pana la 5000 de exemplare in acelasi timp.Chow-Chow-ul a fost pentru prima data adus in Anglia la sfarsitul secolului al XIX-lea si a devenit popular imediat dupa ce Regina Victoria si-a aratat interesul pentru aceasta rasa. Dupa ce, in cele din urma a ajuns in Statele Unite la inceputul anilor 1900, Chow-Chow-ul a fost rapid acceptat in American Kennel Club in 1903, ca membru al grupei Non-sporting.
Aspectul exterior si dimensiunile
Chow-Chow-ul este un caine de talie medie, cu parul de lungime medie, cu o constitutie robusta, scund si indesat. Cainele are un cap mare cu un craniu lat si plat, botul scurt si pliuri faciale care ii dau aspectul de animal permanent incruntat. Urechile sunt rotunde si mici, fiind purtate ridicate pe verticala. Coada este rasucita si purtata ridicat peste spate.
Cea mai caracteristica trasatura a cainelui este limba albastru-neagra, care este o raritate printre rasele de caini.Chow-Chow-ul are o blana dubla alcatuita dintr-un par exterior des si un puf moale si lanos. Cele mai frecvente culori sunt rosu (ruginiu), negru sau cafeniu deschis. Inaltimea la greaban este de 46-56 cm, iar greutatea corporala este de 20-32 kg.
Personalitatea
Chow Chow-ul este cunoscut pentru personalitatea puternica si vointa de fier si nu apreciaza o atentie exagerata. Chow Chow-ul este distant, retras si sedentar, cu o reputatie de caine agresiv nu intotdeauna atribuita pe buna dreptate. Din nefericire, un numar mic de exemplare crescute necorespunzator si nesocializate adecvat au alterat reputatia rasei.
Relatiile cu familia si casa
Ca si membrul al familiei, Chow Chow-ul este un caine afectuos si devotat, dar nu si fata de straini. Datorita naturii sale protective, Chow Chow-ul poate fi neprietenos sau chiar agresiv fata de persoanele necunoscute. Prefera sa fie singurul caine al casei si frecvent, dezvolta o legatura puternica cu unul dintre membrii familiei. Chow Chow-ul nu este alegere prea buna pentru familiile cu copii mici, intrucat rasa nu prea tolereaza poznele copiilor.
Dresajul
Chow Chow este un caine distant si incapatanat care poate fi dificil de dresat pentru a fi supus, dar poate fi antrenat cu succes pentru a fi un caine de paza si protectie bun. Nativ, rasa este un caine de paza excelent.
Aspecte particulare
Datorita blanii sale duble, dese, ingrijirea periodica este necesara pentru a preveni incurcarea si matuirea parului. Cainele trebuie supravegheat cand se afla in preajma strainilor sau a copiilor mici cu care nu este familiar.
Boli si afectiuni curenteTorsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata cainelui, asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia. Displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat durerea, schiopatura si artrita consecutiva. Diabetul este o boala a pancreasului asociata unei productii insuficiente de insulina. Glaucomul este o afectiune grava si dureroasa care determina cresterea presiunii intraoculare. Poate conduce la orbire daca nu este tratat la timp. In plus, Chow Chow este predispus la entropion (rasucirea spre interiorul ochiului a pleoapelor), hipotiroidism si displazie de cot.Durata medie de viata a Chow Chow-ului este de 9-11

Teckel
Teckelul este un caine caracterizat printr-un corp alungit si picioare scurte. Jucaus, dar incapatanat, teckelul este un membru al raselor cainilor de vanatoare.
Istoricul si originea
In secolul al XV-lea, in Germania, un caine mai mult lung decat inalt, cu picioare scurte si cu urechi lungi, atarnande era utilizat pentru haituirea si vanarea bursucilor. Numele de "dachshund" se traduce cainele-bursuc. In afara de bursuci, teckelii au fost, initial, crescuti pentru a vana mistreti, vulpi si iepuri. Corpul lor lung le permite sa-si urmareasca prada pana in vizuina. In Germania, rasa este in continuare utilizata in acest scop.
Astazi, in Statele Unite, teckelul se bucura de un alt stil de viata, acela de a fi caine de companie. Existenta altor rase de caini de vanatoare le-au oferit proprietarilor de teckeli posibilitatea de a le aprecia loialitatea si firea energica, afectuoasa si amuzanta.
Teckelul a fost acceptat oficial in American Kennel Club in 1885.
Aspectul exterior si dimensiunile
Cainii Teckel au corpuri alungite, picioare scurte si piepturi adanci. Sunt mai robusti in partea anterioara a corpului, caracteristica care le permite sa fie utili si in subteran. Articulatiile radio-carpale sunt foarte apropiate, aceasta trasatura fiind mai evidenta daca animalul este privit din fata si dand impresia ca picioarele sunt strambe. Membrele posterioare apar drepte daca sunt privite din spatele animalului. Datorita eforturilor crescatorilor americani, strambaciunea membrelor a fost atenuata la teckelii crescuti in Statele Unite in comparatie cu teckelii crescuti in alte tari.
Blana teckelului poate fi neteda si scurta (varietatea "shorthaired" cu parul neted), ondulata (varietatea "wirehaired" cu parul sarmos) si lung (varietatea "longhaired" cu parul lung). Teckelul poate fi monocolor (rosu sau crem), bicolor (negru, ciocolatiu, brun inspicat, gri sau albastru si castaniu sau Isabella cu pete rosu-maron). In afara culorilor mentionate, blana teckelilor se poate prezenta in diferite modele: Dapple (zone deschise la culoare pe un fond mai inchis), pestrit, dungat, baltat. Teckelii proveniti din Statele Unite sunt fie standard, fie pitici (miniaturali).
Teckelul standard cantareste in medie 9 kg si are o inaltime la nivelul greabanului 35-45 cm., in timp ce teckelul pitic are o greutate de 4 kg si o inaltime de circa 35 cm. Teckelul toy (de jucarie) are o inaltime de 30 cm si o greutate de 3,5 kg.
Personalitatea
Teckelii sunt extrovertiti si incapatanati, fiind caini foarte vigilenti.
Relatiile cu familia si casa
Teckelul este un caine de companie foarte indragit. Este curios, perseverent si ii face place sa fie implicat in activitatile familiei sale. Se pare ca teckelii au o energie nelimitata, astfel ca va vor mentine intr-o buna forma fizica. Datorita taliei lor, teckelii pot fi o alegere ideala pentru persoanele care detin pentru prima data un caine. Avertizand sonor, cu promptitudine, cand se apropie vreo persoana straina, acest caine se dovedeste un caine de paza bun. Teckelul se va intelege bine cu copiii, daca creste odata cu acestia. Teckelul adora sa faca gropi si tunele.
Teckelii cu parul scurt sunt, in principiu, mai usor de intretinut deoarece ei nu necesita o ingrijire frecventa.
Dresajul
Teckelii sunt caini inteligenti si dispusi sa invete; totusi, uneori, au tendinta de a fi incapatanati si neascultatori. Aceasta trasatura de caracter poate face antrenamentul mai interesant si mai provocator, dar nu mai putin distractiv.
Aspecte particulare
Teckelii cu parul lung si cei cu parul sarmos trebuie sa beneficieze de o periere zilnica. Aceasta activitate stimuleaza circulatia sangvina de la nivelul pielii si a foliculilor pilosi favorizand mentinerea blanii in conditii excelente. Periatul poate fi, de asemenea, relaxant pentru animalutul dumneavoastra. Urechile pendulante ale teckelului pot crea un mediu propice in interiorul canalului auricular pentru infectii si inflamatii. Teckelii cu parul lung sau cei cu parul sarmos carora li se permite sa alerge nestingheriti prin paduri, trebuie controlati periodic pentru a sesiza eventuali ciulini sau calti din blana.
Boli si afectiuni curente
Datorita corpului lor lung si a picioarelor scurte, teckelii sunt predispusi tensiunilor neobisnuite asupra discurilor lor intervertebrale si consecutiv, afectiunilor coloanei vertebrale (discopatia intervertebrala).
Cataracta determina o pierdere a transparentei normale a cristalinului. Afectiunea se poate produce la unul sau la ambii ochi si poate conduce in timp de pierderea vederii.
Criptorhidismul este o tulburare manifestata prin lipsa migrarii unuia sau a ambelor testicule in scrot.
Diabetul este o boala a pancreasului asociata unei productii insuficiente de insulina.
Epilepsia este o afectiune a sistemului nervos care se dezvolta intre varsta de 2-5 ani.
In plus, teckelii sunt, de asemenea, predispusi caderii parului, fisurii palatine, surditatii, sindromului Cushing, hipotiroidismului, sunturilor hepatice si mastocitoamelor.
Durata medie de viata a teckelului este de 15-18 ani.

1. Shar-Pei
   Termenul shar-pei se traduce ca „blana rugoasa, cutata, nisipie”. Shar-pei-ul este usor de recunoscut datorita pielii sale cutate. Mai accentuate la catei, la majoritatea Shar-pei-lor adulti inca se pastreaza multe dintre aceste cute. Din moment ce cainele a fost, initial, creat ca si rasa de lupta, pielea lalaie, foarte mobila ii permite Shar-pei-ului sa se intoarca si sa-si continue lupta, chiar daca este inhatat de alt caine. Cu cutele sale dragalase, Shar-pei-ul chinezesc este un caine faimos si foarte indragit de iubitorii de animale.
   Istoricul si originea
   Shar-pei-ul este o rasa foarte veche si unica, existand de secole in provinciile sudice ale Chinei, respectiv in Kwan-Tung. Este foarte probabil ca rasa sa dateze inca din jurul perioadei Dinastiei Han (202 i.Hr. – 220 d.Hr). Ascendentii exacti ai Shar-pei-ului nu sunt pe deplin cunoscuti. Se crede ca ar fi un descendent al Chow-chow-ului, cu toate acestea, singura legatura clara intre aceste rase este limba violet.
   Initial recunoscuta ca o rasa de lupta, Shar-pei-ul isi gasea, de asemenea, utilizarea si la vanatoare, la pastorirea vitelor si pentru aparare domeniului stapanului sau. Termenul shar-pei se traduce ca „blana rugoasa, nisipie” sau ca „blana asemanatoare glaspapirului sau smirghelului” referindu-se la senzatia de par aspru, tepos al blanii acestei rase.
   Dupa ce comunistii au preluat puterea in China, cainii au fost efectiv eliminati. Din moment ce cainii au fost, initial, proprietatea bogatasilor, ei au fost considerati a fi o amintire a unei clase de elite care nu mai exista. Actiunea de a detine un caine in timpul regimului comunist atragea dupa sine pedepse severe.
   Datorita, in primul rand, eforturilor omului de afaceri Matgo Law din Hong Kong (care la momentul respectiv era o colonie a Marii Britanii), cativa Shar-pei au fost importati in Hong Kong si Taiwan. De acolo, inmultirea a continuat, iar rasa s-a perfectionat. Din 1968, Shar-pei-ul era recunoscut de catre Hong Kong Kennel Club.
   Rasa si-a facut aparitia pentru prima data in Statele Unite in 1966 si a fost in cele din urma acceptata de catre American Kennel Club in 1988 ca membra a grupei raselor non-sporting (de agrement).
   Astazi, rasa este recunoscuta de urmatoarele organizatii si oficii internationale: CKC, FCI, AKC, UKC, KCGB, ANKC, NKC, NZKC, APRI, ACR.
   Aspectul exterior si dimensiunile
   Shar-pei-ul este usor de recunoscut datorita pielii sale cutate. Mai accentuate la catei, la majoritatea Shar-pei-lor adulti inca se pastreaza multe dintre aceste cute. Din moment ce cainele a fost, initial, creat ca si rasa de lupta, pielea lasata, extrem de mobila ii permite Shar-pei-ului sa se intoarca si sa-si continue lupta, chiar daca este inhatat de alt caine.
   Exista doua varietati distincte de aspect al blanii la Shar-pei, ambele cu par scurt si aspru. Cele mai cunoscute varietati de culoare sunt cafeniu, negru, crem, roscat, ciocolatiu si argintiu.
   In afara cutele caracteristice, Shar-pei-ul este una dintre rasele rare a carui limba este albastru inchis-violet. Capul este lat, cu un bot plat si cu buze groase amintind de un hipopotam. Urechile sunt mici, cazute, purtate pe langa cap. Coada este tinuta in sus si rasucita pe spate formand o bucla mai stramta sau mai larga.
   La Shar-pei-ul adult inaltimea la nivelul greabanului este de 46-51 cm, iar greutatea corporala poate ajunge pana la 18-25 kg.
   Personalitatea
   Shar-pei-ul este cunoscut ca avand o personalitatea puternica si un temperament dominant, avand nevoie de un proprietar ferm si consecvent care sa-l supuna. Este foarte probabil ca el sa refuze efectuarea anumitor comenzi primite de la anumiti membri ai familiei care n-au reusit sa se impuna in fata lui. Ei tind sa fie foarte activi necesitand un antrenament corespunzator. Se bucura de libertate si se simt bine atat la tara cat si la oras, dar nu si in cusca. Shar-pei-ul isi creeaza legaturi puternice cu membrii familiei sale, dar nu sunt rezervati cu strainii. Shar-pei-ul uraste apa si va face orice ii sta in putinta sa evite apropierea de ea.
   Relatiile cu familia si casa
   Shar-pei-ul este un caine independent si usor distant, rece, dar este si un membru al familiei protector si foarte devotat. Este una dintre rasele cel mai facil de dresat la domiciliu. Datorita naturii sale independente, Shar-pei-ul prefera sa fie singurul caine al familiei. In ciuda faptului ca este nostim si dragalas cand este pui, rasa nu este recomandata familiilor cu copii mici.
   Shar-pei-ul se poate adapta usor traiului intr-un apartament, daca beneficiaza de suficient timp pentru a face miscare. Este moderat activ in interiorul caminului, motiv pentru care nu este absolut necesar sa i se asigure o curte. Datorita capului lor plat, Shar-pei-i sunt foarte sensibili la caldurile excesive, motiv pentru care in zilele caniculare trebuie sa li se asigure un umbrar si apa la discretie. Asigurandu-le suficienta miscare, vor fi foarte linistiti in interiorul caminului.
   Dresajul
   In ultimii ani, multe dintre exemplarele de Shar-pei au manifestat comportamente agresive si greu de strunit. Dupa multa munca din partea crescatorilor, rasa de astazi este semnificativ mai putin agresiva si mai usor de controlat. In ciuda acestui aspect, rasa nu trebuie tinuta sub un control riguros si nu necesita o socializare timpurie.
   Fiind un protector al familiei innascut, Shar-pei-ul este un bun caine de paza.
   Aspecte particulare
   Shar-pei-ul poate avea un comportament agresiv fata de straini si nu are suficienta rabdare sa suporte poznelor copiilor. Cainele prefera sa fie regele sau regina casei. Din acest motiv, este de o importanta covarsitoare pentru proprietari, ca acestia sa se impuna ca lideri ai familiei, timpuriu in viata cainelui.
   Puii de Shar-pei cresc foarte repede intr-un timp scurt, motiv pentru care trebuie hraniti corespunzator.
   Shar-pei-i necesita multa miscare pentru a-si consuma energia, dar trebuie sa aveti in vedere sa-i tineti in lesa, in public, pentru ca au tendinta de a sari la harta cu alti caini, iscandu-se adevarate lupte. De asemenea, nu trebuie sa-l extenuati in zilele toride, deoarece ei nu suporta temperaturile crescute.
   Shar-pei-ul trebuie periat periodic. Blana lor nu trebuie niciodata trimata. Aceasta rasa prezinta o blana simpla, fara puf profund si protector. Shar-pei-ul naparleste sezonier sau putin cate putin pe tot parcursul anului. Imbaierea o data pe saptamana si perierea zilnica sunt absolut necesare in timpul perioadelor de inlocuire ale blanii. Unii proprietari sustin ca au dezvoltat alergii la blana aspra a Shar-pei-ului.
   Boli si afectiuni curente
   In general, Shar-pei-ul este un caine sanatos cu cateva implicatii de ordin medical. Totusi, urmatoarele afectiuni au fost semnalate cu o frecventa crescuta:
   - entropionul este o afectiune a pleoapelor ce implica rasucirea spre interior a marginii libere a acestora. Genele de la nivelul marginii libere a pleoapelor irita suprafata globului ocular, putand induce probleme mult mai severe.
   - glaucomul este o afectiune grava si dureroasa care determina cresterea presiunii intraoculare. Poate conduce la orbire daca nu este tratat la timp.
   - piodermita se refera la infectiile cutanate profunde.
   - atopia este o boala a pielii de natura alergica.
   - hipotiroidismul apare atunci cand glanda tiroida nu functioneaza adecvat. In lipsa unei cantitati suficiente de hormon tiroidian, imbolnavirea se poate produce.
   Febra Shar-pei-ului este un sindrom neinteles inca in totalitate. Shar-pei-ii afectati prezinta febra intermitenta si marirea in volum a genunchilor (umflati).
   In plus, desi acestea nu apar frecvent, urmatoarele afectiuni au fost, de asemenea, semnalate:
   - torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata animalului asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia.
   - displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat aparitia durerii, schiopaturii si artritei consecutive.
   De asemenea, Shar-pei-ul este predispus la demodecie (demodicoza), displazie de cot, amiloidoza si prolapsul pleoapei a III-a.
   Durata de viata a Shar-pei este de 10-12 ani.